Probabil doar retorică...

De ce...
De ce iubim chiar şi atunci când am vrea să nu? De ce ne dorim tot ceea ce nu putem avea? De ce nimic din ceea ce avem acum şi aici nu e nici pe jumătate la fel de bun ca ceea ce ştim că am fi putut avea cândva? De ce ne întoarcem mereu în trecut chiar dacă uneori doare? De ce tânjim mereu după lucruri interzise? De ce ne înfrânează regulile? De ce ne temem să spunem adevărurile aşa cum le ştim noi? De ce ne dor privirile? De ce oftăm şi mergem mai departe fără să cerem socoteală nimănui? De ce plângem după lucruri şi oameni care nu merită? De ce renunţăm la noi pentru alţii? De ce facem mereu ceea ce e onorabil, nu şi ce e bine pentru noi? De ce purtăm numai noi o vină? De ce trebuie mereu să ne reinventăm? De ce simţim apăsare? De ce ne e dor? De ce nu putem să alungăm gânduri care ne întristează? De ce fugim de noi? De ce suferim în tăcere? De ce vrem să gustăm absolutul? De ce nu ne bucurăm de lucruri simple până nu se complică şi acestea? De ce despicăm firul în patru...până se rupe? De ce ne dăm viaţa peste cap inutil? De ce ne ruşinăm chiar cu un oarecare soi de mândrie de lucruri pe care le-am făcut? De ce închidem în noi atâtea? De ce nu uităm cum e să plângi? De ce repetăm aceleaşi greşeli sperând că de data asta va fi altfel? De ce o vorbă ne spune mai mult ca ore în şir de discuţii? De ce vrem să-i facem mândri de noi pe cei ce ne sunt alături şi nu ne mândrim noi cu ei? De ce ne simţim mai puţin decât ceea ce suntem? De ce căutăm mereu aprobare? De ce ne e frică? De ce luptăm chiar şi cu noi? De ce ne dăm altora pe când noi ne pierdem? De ce purtăm cu noi răni? De ce ne minţim pe noi înşine?
De ce... suntem femei?